Cred că…

© Sash Segal

MARIUS DOBRIN

 

Cred în bunul simț. Cred în flexibilitate și în bună credința, în capacitatea de înțelegere cu celălalt.
Știu că fiecare avem tăria opiniunilor noastre, dar cred în necesitatea de a accepta un dram din dreptatea celuilalt. Și să i-o spunem.

Cred că fac bine atunci cânf fac ceva și, totodată, știu că simpla intenție bună nu e de ajuns pentru ca la destinație să fie benefică fapta mea. Greșesc și uneori nu îmi dau seama unde am greșit. Alteori, da, și mi-e greu să recunosc sau să repar. Dar toate faptele vin în mod firesc și nu știu dacă am sintetizat aici tot ceea ce determină modul meu de acțiune.

Valorile din societatea noastră? Aș fi înclinat să spun că sunt aceleași dintotdeana. Pentru că, în opinia mea, omenirea a fost mereu cam aceeași. Dacă nu era bună atunci nu eram noi cei de azi. A și evoluat, fără a fi de acord cu blamarea trecutului după norme ale prezentului.

Cred că relativismul ne-a făcut să fim mult mai liberi și mai bogați ideatic, dar ne impune și o doză sporită de responsabilitate. Pentru că, dacă putem întoarce totul și pe partea cealaltă, totuși, nu chiar totul poate fi oricum.
De definit nu le definește nimeni identificabil. Din norul opiniilor emise de atâta lume se conturează câteva reguli cu caracter proaspăt și urgent. Paradoxal, deși există moda de a critica un dușman invizibil, numit uneori ‘sistemul’, diabolizând uneori la modul nefericit exact instituții necesare și viabile, eu cred ca trendul este dat de libertatea de gândire și de vectori independenți care se coagulează relativ ușor. Iar temele publice sunt mai degrabă apanajul unor emitenți independenți.

Nu ne organizează nimeni. Altfel, da, studiul mulțimilor și al comportamentului uman își găsește clienți cu un interes ori altul, iar suportul comunicării este instrumentalizat temeinic în acest sens. Dar sunt vectori diferiți, e o confruntare permanentă, cu avantaje și cu dezavantaje. Cum se zice, nu ne plictisim niciodată și ne cheltuim energiile. Dar asta ține de diversitatea oamenilor, e un dat natural.

De aceea pe mine mă irită ingineriile sociale, teoriile care militează pentru un om nou, pentru o societate utopică. Deja s-a încercat de două ori și s-a eșuat în totalitarism. Nu mi-aș fi închipuit că nu vom mai râde de prostiile propagandistice de dinainte de 89, așa cum râdeam în timpul comunismului. Și nu mai putem râde pentru că deja intelectuali cu pretenții vorbesc precum activiștii anilor ‘50, pentru că tot ceea ce ni se părea stupid și manipulator acum este vehiculat cu mândrie revoluţionară. Mă doare să văd că se încearcă exonerarea de orice responsabilitate a lui Marx și se inocentează utopia. Fie că nu a fost comunism, deci nu e compromis, deci realizabil în alt context, fie că a fost prost aplicat de Lenin, iar Stalin a fost un monstru venit de nicăieri și el e țapul ispășitor. Așa că după nebunia legionaroidă, care continuă și ea să mustească, dar, cel puțin, sub controlul legii, acum avem în floare negarea monstruozității comunismului și retorica propagandistică din anii ‘50.
Suntem de mult în secolul XXI și noi încă ne folosim de idei ale trecutului. E uluitor cum tribalismul e tot mai fățiș. Religia e tot mai pregnantă, aici includ și religia ideologică.

Tehnologia ne schimbă dramatic viața, iar noi operăm cu limbal și noţiuni de secol XIX. Nu cred că există ierarhii și centre de impunere a unor teme. Este pur și simplu o agora cu cel mai larg grad de democratizare. Practic, toată lumea își spune părerea și comentăm fiecare gest din te miri ce perspectivă care acum niște ani ar fi fost ignorată. Fiecare se simte interesat de un articol de lege și de o anume interpretare a faptelor.

Ce mă deranjează e că adesea acționăm precum cel mai rudimentar regulator al unui sistem, după logica bipolară. Astfel că o cauză rea este combătută cu o mult prea mare energie, cu o exagerare de sens opus încât rezultatul nu are cum să fie decât o oscilație care greu se liniștește, adesea producând alte frământări.

Mă deranjează că, adesea, cei care vor să facă bine îi disprețuiesc pe cei care se opun. Ai zice că toți suntem fie dictatori, fie nepăsători față de cei care nu sunt ca noi. Deși taman că pledăm pentru umanism și pentru a îndrepta o nedreptate rănim pe alții în loc să-i luam ca aliați, o victorie cu adevărat pe termen lung.

Gândire critică e la orice pas. Toată lumea e critică. Și toți știm cum e bine. Chiar și eu, scriind acestea și făcând foarte puțin din ceea ce zic că ar trebui să facem cu toții.

P.S. Despre credința mea intimă și despre superstițiile mele, despre neputințe și temeri, e de vorbit separat.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *