cadavre împleticite în fetișul florilor/ corpi aggrovigliati alla mania dei fiori

 

MATTIA TARANTINO s-a născut la Napoli în 2001. Administrează secțiunea de poezie pentru platforma artistică Nefele; face parte din corpul redacțional al grupului de arta contemporană Biblia asfaltului – poezie urbană și de autostradă; este codirector al Inverso – Ziar de poezie. Este prezent în mai multe reviste și antologii. Poemele sale au fost traduse în limbile rusă, greacă, engleză și siciliană. Tra l’angelo e la sillaba/ Între înger și silabă (Terra d’Ulivi, 2017) este colecția lui de debut. Fiori estinti/ Flori extincte va fi următorul volum de poezie ce va apărea în luna mai 2019.

Traducere din italiană: DANIELA MĂRCULEȚ

 

Din sare

Fiindcă am venit
din sarea neagră încleștată
în jurul stelelor, iar stelele
transpiră o lumină bolnavă;

fiindcă am fost
botezați cu fecalele
îngerilor, iar îngerii
nu ne-au dat nici un nume;

fiindcă am trădat
și am uzat fiecare vers, acum
ne smulgem oasele și rîdem.

 

Distih

Caut un distih care să-mi închidă
versurile sau să le supună riscului.
Aș vrea să privesc cerul

Aș vrea să privesc cerul, dar stelele
îmi despică sîngele și conturbă
versurile din gura morților:

în seara asta mama mea nu asistă
la împărțirea pîinii, nu încuviințează
nici rîsete, nici rugăciuni, întoarce cu susul în jos
toate numele și le suprapune;

în seara asta tatăl meu nu-și amintește
de câte ori a ghicit, de câte ori
cuvântul i-a retezat cuvântul.

în seara asta iau acul și-mi cos
ochii lîngă ochii mamei mele, iau
un cuțit mic și-mi golesc
oasele în oasele tatălui meu.

aș vrea să mă uit la cer, dar stelele
mi-au rămas printre dinți și mă dor.

 

Legea lumii

Am văzut cadavre împleticite
în fetișul florilor; am văzut
morți asudînd în gura
viermilor. Cu toate astea
cunosc legea lumii:

în fiecare zi soarele este nou iar noi suferim.

 

 

Camera

Cuvîntul se îmbolnăvește, vertebrele
mele se gîrbovesc în liniște.
Plouă doar cu apă murdară
iar camera asta e prea albă:

voi muri prins în sughițul ciocîrliilor.

 

***

Dal sale

Poiché venimmo
dal sale nero avvinghiato
alle stelle, e le stelle
sudano una luce malata;

poiché fummo
battezzati con le feci
degli angeli, e gli angeli
non ci davano nome;

poiché tradimmo
e usurammo ogni verso, ora
ci strappiamo le ossa e ridiamo.

 

Distico

Cerco un distico che chiuda
i miei versi o li sbaragli.

Vorrei guardare il cielo

Vorrei guardare il cielo, ma le stelle
mi aprono il sangue e disturbano
i versi in bocca ai morti:

stanotte mia madre non partecipa
al pane che si spezza, non consente
né risate né preghiere, capovolge
tutti i nomi e li scavalca;

stanotte mio padre non ricorda
quante volte ha indovinato, quante volte
la parola gli ha mozzato la parola.

Stanotte prendo l’ago e cucio
i miei occhi agli occhi di mia madre, prendo
un piccolo coltello e svuoto
le mie ossa nelle ossa di mio padre.

Vorrei guardare il cielo, ma le stelle
le ho tra i denti e fanno male.

 

La legge del mondo

Ho visto corpi aggrovigliati
alla mania dei fiori; ho visto
i morti sudare in bocca
ai vermi. Eppure
conosco la legge del mondo:

ogni giorno il sole è nuovo e noi soffriamo.

 

La stanza

Si ammala la parola, le mie
vertebre si curvano in silenzio.
Non piove che acqua sporca,
e questa stanza è troppo bianca:

morirò nel singhiozzo delle allodole.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *