America: o aniversare

© Lavinia Dragotă

DANIELA HENDEA s-a stabilit în Statele Unite în 2007, după o escală de cinci ani în Stuttgart, Germania. Pe lângă condiția autismului, cea a emigrarii, a vieții în trei țări pe două continente, reprezintă o temă majoră pe care o abordează în scris. Poemele și traducerile ei au mai apărut în revistele de cultură Familia, Caiete Silvane, Apostrof, Alchemia. 

 

Un pas înainte, unul la dreapta, unul înapoi,

unul la stânga, un pas înainte, unul la dreapta,

mă prind în square dancing cu ușile glisante,

care traduc literal fiecare gest

executat în raza de acțiune.

 

Bărbatul tânăr în jachetă galbenă-mi urează

c-un înclinat din cap la fiecare

deschidere welcome to [orice supermarket american],

îmi înmânează pliantul cu ofertele zilei, anticipează

apogeul primul meu pas pe sub senzori. Osmoza

de la lumina naturală la cea artificială se petrece

pe fundalul în culori greu de-ndurat al fructelor,

legumelor din lădițele ce încadrează intrarea.

 

În spate port rucsacul burdușit, ispitesc

o potențială victimă care să nu-și poată-năbuși

mirarea tu pari de parc-ai fugit de-acasă, cum

mi se șoptise-n ureche, într-un accent perfect

american la coadă-n cinematograful din Stuttgart,

care proiecta în fiecare marți

pelicule-n limba engleză.

 

Mă echipasem potrivit pentru a o pune

în scenă, starea de confort dosită-n bagajul

de cală, zăcând în depozit de aproape-un

deceniu. Cu mirosul ei emanat din căptușeală în nări,

o zgândăr sub lumina de halogen a neoanelor, printre

oamenii care mișună pe culoarele acestui templu

mercantil în care statuetele arborează valori

nutriționale. Traiectoria se poate prevedea,

se respectă aceleași reguli ca-n trafic, prioritate

de dreapta, nu se așteaptă nimeni la contact vizual,

doar la un zâmbet reflex, un politicos I’m sorry,

când ne ciocnim cărucioarele-n grabă.

 

Dau ocol

caselor de marcat unde robotește vreo casieriță,

mă așez în fața terminalelor self check-out. Ecranul

unuia mă instruiește temeinic, execut

instrucțiunile pas cu pas, de teamă

să nu afișeze la cea mai mică ezitare see

an attendant for assistance. See în acest caz

ar include și schimb de cuvinte. Experimentul

meu ar eșua.

 

Scanez codul de bare al cutiei cu salată

de curcan și afine uscate, al sticlei

de kombucha cu gust de piersică și mentă. La final

se derulează din fantă un „Thank you” în cerneală călduță

pe bon, care nu așteaptă reciprocitate. Mă refugiez

în cafeneaua din interiorul supermarketului, after hours,

la capătul tejgelei care se-ntinde pe toată

lungimea ferestrei. Grill-ul, părăsit. Lumina relevând

meniul zilei, stinsă. Toate scaunele împinse sub mese.

 

Cu o lingură de plastic scobesc salata din cutie,

o-ntind omogen pe suprafața unei jumătăți de

bagel. Primul lucru

după ce cobori din avion, să mânânci un

bagel, m-a povățuit accentul perfect

american de la care mă așteptasem

să mă oprească.

 

După ce-am debarcat la Chicago O’Hare, am dat

o raită pe la ghișeul înzestrat cu ofițer de securitate,

fără opțiunea de-a tăcea la-ntrebarea Is your visit for

Business or Pleasure?

Ușile s-au deschis numai după blitzul

aparatului de făcut poze biometrice, colectarea

de amprente, ridicarea ochilor lor de pe viza validă

din pașaport cu urarea Welcome to

The United States of America.

 

Apoi mi-am tras sufletul pe o băncuță la Starbucks,

am molfăit un bagel uscat. De pe coperțile

înșirate-n librăria de alături mă orbea

un zâmbet care mi s-a întipărit în minte, mai târziu

aveam să-l atribui celebrului pastor texan

care propăvăduia evanghelia prosperității.

 

Ursulețul de pluș cu o inimă roz aplicată, de sub

axila căruia atârna eticheta de preț, mă fixează

fără teamă cu niște ochi de mărgele, cu buze

brodate. Scârțîtul

taburetului tapițat cu vinilin marchează

Uvertura. Știu

că dacă-mi îndrept ochii spre farurile mașinilor

care trasează dâre pe asfaltul îmbibat de ploaie

se va declanșa manivela: singurătatea primelor

luni stratificându-se lent în falduri moi de vatelină.

Când am silabisit în gând, cu ochii

la viza proaspătă din pașaport,

A-me-ri-ca, nu-mi imaginam

un teren de baseball cu zăpada

până la genunchi, în Kansas.

Dacă am survolat prin hublou ghețarii

din Antarctica, n-a fost

să mă-mpotmolesc la câțiva pași de stația

unde pufăie cu motorul pornit autobuzul

de 8:30am spre universitate.

Repet cu voce tare A-me-ri-ca! Silabele

se sparg în particule almost as pure as

snow.

 

Îmi atârn rucsacul pe spate, trec

din semiîntuneric la lumină. Iau colțul

pe lângă bărbatul în jacheta galbenă cu blazonul

supermarketului pe piept. Dăm sincron

din cap Thank you for shopping with us, have a lonely

night, îmi urează. Probabil a spus lovely. Mă opresc

înainte de-a mă dibui ușile glisante. Au așteptat

înțepenite până mi-am găsit cuvintele. Thank you

very much. You, too.

 

Vântul mă ia-n primire, îmi smulge

capișonul, îmi împroașcă stropi de ploaie

în ochi, pe obraji, în păr, prin inciziile

dintre capsele de la geaca de fâș.

 

Accent

 

Inflexiunile din vocea mea

bălăngănesc

portița-ntredeschisă prin care

necunoscutul strecoară

 

întrebarea. Where is your accent

from? scrutează politicos

trecutul.

 

Am sesizat un beautiful accent,

nu m-am putut abține să nu-ntreb.

 

Accentul meu vine de unde vin și eu.

Împreună cu accentul meu am trecut

prin detectorul de metale,

prin aparatele cu raze X.

 

Dintre buze accentul

se umflă-ntr-un balon de chewing gum pe cale să

plesnească. Înăuntrul lui

mă dau de-a rostogolul

pe suprafața limbajului

local.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *