am acoperit cu dragostea noastră gura unei vrăjitoare

 

ALEXANDRA NEGRU (21.08.1993) s-a născut în Suceava unde a și absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Universitatii “Stefan cel Mare”. A câștigat numeroase premii naționale și internaționale, a participat la ateliere de poezie și lecturi iar, în urma câștigării premiului editurii Paralela 45 din cadrul Festivalului Național de Poezie “Porni Luceafărul”, Botoșani, 2016, a publicat volumul său de debut, Deviant, care a fost lansat în toamna aceluiași an la Târgul Internațional de carte Gaudeamus, București. Volumul a fost ulterior nominalizat la premiul Opus Primum pentru debut din cadrul Festivalului anual “Mihai Eminescu” de la Botoșani in Ianuarie 2017.

____

1.

Pe Jurrasic Way din nou,
în ceața asta thriller, cu plămânii
umflându-se ca niște baloane meteo
subțiri,
gata să explodeze. Să-mi ajustez antenele,
boțite sub șăpcuța de căpitan, să verific conexiunile.
Aș vrea puțin soare,
să se lovească
de lucrurile din jur,
să le facă
mai suportabile.
Încă o dată să mă prindă
răsăritul cu mintea împăienjenită de
planuri și o fereastră deschisă
către un câmp scufundat în pericol,
animale de sticlă spărgându-se în fugă,
un sound straniu lovindu-mi-se
între tâmple ca o reacție adversă,
nu sunt decât o altă
provincială care-și încearcă norocul,
o femeie care fotografiază
orice încercare de apropiere,
orice act de trădare,
nu știu niciun truc,
mă trădează microexpresiile încercând.
Apoi dragostea noastră mare,
dragostea noastră
extraterestră. Doi omuleți
pipăindu-se într-o cameră obscură,
recunoscându-se. Să ne atingem
antenuțele, pe ceața asta thriller,
pe Jurassic Way, să iasă scântei, să trimitem
semnale-n spațiu. Să vină ei
să salveze dacă a mai rămas ceva de salvat.
Noi să ne transformăm
în particule mici, luminoase,
să facem cercuri în recolte,
să creăm noi tipare-n adn.

 

2.

Vine și resemnarea într-un final
și e ca un corp cald
care se așază
peste pielea udă, corpul tău în convulsii.
Un calm lipsit
de orice incertitudine, raze de lumină străpungând
toate coșmarurile de peste noapte,
sânge țâșnind stereo
peste zăpadă ingenuă ca dintr-o mașină de carne.

Poți să treci
prin mine cu ura ta,
sabie laser Star Wars,
n-o să rămână
niciun semn straniu
pe piele într-o viață următoare. E un zid
în jurul meu care mă protejează,
dragostea lui,
dragostea lui ca o armată
de nanoroboți, roi furios
de viespi zumzăind metalic.

Noradrenalină-n
circuite, fiecare zi
care trece
e ca o piatră împinsă în amonte,
la final
ușurarea unei blattodee de a nu fi strivite.
Mii de emoții pe minut,
fiecare dintre ele
ca o bulă tridimensională. Împrumută-mi un pic
sabia ta laser,
sabia ta de ură,
o să ies
învingătoare din asta,
o să accept într-un final
trupul acela cald
peste pielea mea udă, trupul meu în convulsii.

 

3.

rum&coke să-ți suflu-n gură
să-ți răvășesc
insectele interioare
jaz&ganja să
mi te cos
sub aurora boreală

pășește atent
nu vrei
să declanșezi
nimic
o să te doară

am acoperit
cu dragostea noastră
gura
unei vrăjitoare

noiembrie târziu
mesteacănul din curte
pare-un schelet lucios
în razele de soare

pe
tropicele lui Miller
s-au așezat
particule din noi
și ce mirare

de sub pătuț
un monstruleț de pluș
zâmbește cu răbdare

 

4.

Se lasă noaptea
și o ceață imprevizibilă HD,
totul strălucește, își schimbă intențiile,
trec prin ea
și mi s-ar putea întâmpla absolut orice,
supraviețuiesc însă
rederulând în diapozitive spațiale
extazul din vară, lăsând urme
pe sticla aburită a cabinei de duș, pe cearșafuri,
prin mințile lor,
e un joc pe care mi-l permit
pentru că
anotimpul acesta e de-o amorțeală violentă,
cold little heart în căști, cobor prin Church Lane
și ce liniște,
am epuizat toate descântecele,
am dezactivat toate mecanismele de apărare,
aprind o țigară imaginară
și-ncerc să-mi amintesc
ce ne-a atras aici,
privesc cerul acesta mistic
de octombrie, cu nuanțele lui de violet,
un țipăt scurt
în mintea mea
și-un scurtcircuit în inimă,
văd un cerb
traversând drumul forestier
și teama din ochii lui e aceeași,
văd câțiva puști jucându-se cu arme de jucărie
și
gloanțele lor
nimeresc pe cineva care m-a rănit,
se lasă noaptea și tot ce era inofensiv
devine acum nesigur,
și tot ce am crezut
că am iertat
își forțează din nou
norocul,
e întuneric
și radiez de teamă
ca ochii fosforescenți
ai unei mici bestii.

 

5.

Tot ce am plănuit
e salvat într-un folder magic,
încă puțin și vom exploda
în confetti,
vom rupe tenișii pe la concerte.

Încă o dimineață în care mă trezesc
încercând să decriptez
ce spui
în somnul tău,
halucinez
la o ploaie care să vină
să ne curețe
dar sunt doar genele încurcate
care ascund un shift prea lung. Kickbox-ing
cu țânțarii,
entartainment din folclor.
O lună străină, un fel de vrajă venind dinspre câmp.
Dupâ perdelele trase, siluete
făcând gesturi indescifrabile, inumane.
Înc-o vară-n UK,
săgeții trase direct în țintă.
Atâta praf și ură-n aer,
mi se face rău.
Să mă teleportez
cu tine
de mână
în hamacul cu steluțe, să punem puțin
bronz
pe toate vânătăile.
Avem ochii atât de mari acum
de parcă
au trecut
prin ei
trenuri de noapte
cu faruri imense
și-am supraviețuit, și-am vrut mai mult.

 

6.

Au trecut
furtunile de zăpadă,
luni la rând sub o eclipsă totală
catalepsie,
a venit soarele
și ți-a făcut ochii să strălucească,
a venit soarele și ne-a descântat,

s-a scurs dorul în iarba asta ingenuă,
s-a scurs sângele rău amestecându-se cu spuma din cadă,
dragostea ta
s-a transformat, n-am crezut niciodată că-i voi putea face față,

a înflorit livada, cimitirul,
orașul,
am uitat o vreme
de lumea asta instabilă și tragică,
un tractor a întors
pământul pe cealaltă parte
și ne-a
dat speranță,
a eliberat cărăbușii
în faruri de tren
când ne despărțim de cineva prin vreo
gară stranie,

am agățat rochia de mireasă perfectă
în minte,
încă o vreme să treacă
și vom ieși din haos,
ne așteaptă dimineți slow motion
sepia,
ia-te după mine,
urmează acești pași simpli,
ne vor duce atât de departe.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *