Adela Greceanu: “Felul cum e gîndit acest festival, cu inteligență și sensibilitate, ne-a făcut să ne apropiem…”

foto: Cato Lein
foto: © Cato Lein

 

Între 8 și 13 mai 2019 în insula Mallorca s-a desfășurat cel de-al XXI-lea Festival Internacional de Poesia de la Mediterrània, organizat de poetul și criticul catalan Biel Mesquida. Xavier Montoliu Pauli a stat de de vorbă cu poeta Adela Greceanu după participarea ei la acest festival.

 

Xavier Montoliu Pauli: Tocmai te-ai întors din Mallorca unde ai participat la cel de al XXI Festival Internacional de Poesia de la Mediterrània. Festivalul reunește în fiecare ani în jur de 14 poeti internaționali “declarați mediteraneani” în sensul cel mai larg al cuvântului, căci au fost și poeți din Cuba sau Quebec…  Cine a mai participat și apoi, poezia v-a unit, v-ați simțit într-adevăr mediteraneeni sau mai mediteraneeni?

Adela Greceanu: Felul cum e gîndit acest festival, cu inteligență și sensibilitate, ne-a făcut să ne apropiem, să ne bucurăm în fiecare dimineață cînd ne reîntîlneam, să povestim ca niște vechi prieteni. Pentru că am petrecut fiecare zi împreună, de dimineața pînă seara, astfel că la lectura finală, chiar dacă fiecare venea din altă tradiție literară, din alt context poetic, ne-a ieșit un spectacol coerent. De fiecare dată cînd unul dintre noi era la microfon, ceilalți, chiar dacă nu-i înțelegeam limba, îl ascultam cu atenție și prindeam ceva din ritmul, din muzica poeziei sale. Eu am simțit din plin, încă de la repetiția din dimineața lecturii finale, susținerea celorlalți. Am fost 13 poeți: Ileana Álvarez și Francis Sánchez din Cuba, Martine Audet din Canada, Joan Josep Barceló, catalan din Mallorca, Lluís Calvo și Anna Gas, catalani din Catalonia, Jad Hatem din Liban, Lebogang Mashile din Republica Africa de Sud, Àngels Moreno, catalană din Valencia, José F. A. Oliver din Germania, Chus Pato din Galicia, Castillo Suárez din Țara Bascilor și eu.

 

XMP: Conceput de poetul Biel Mesquida, este unicul festival catalan care se ține timp de 5 zile, cu multe evenimente în toata insula. Pe unde ați fost si cum ai descrie aceasta experiența?

A.G.: Fiecare cultură ar trebui să aibă un Biel Mesquida. Neobosit, mereu vesel, mereu entuziast, a fost călăuza noastră pe insulă, ne-a arătat Valldemossa, localitate înscrisă în patrimoniul UNESCO, ne-a dus la Miramar, unde Ramon Llull a fondat școala de limbi orientale, în secolul al XIII-lea, și ne-a arătat locurile neștiute de turiști, ne-a urcat în miradorsde unde se vede Mediterana verde-albastră și ireal de limpede. Asta e inima Mallorcăi, asta e adevărata Mallorca, a spus Bielîn ziua cînd umblam prin curtea de la Miramar, arătîndu-ne o stîncă roșcată care privea spre mare. Aici toți sîntem mediteraneeni, a mai spus la un moment dat, nici nu mai știu în ce limbă, în catalană sau în franceză. Așa că da, ca să răspund la prima întrebare, am fost făcuți mediteraneeni.

foto: ©Maria Muntaner
foto: © Maria Muntaner

 

XMP: Titlul festivalului este “Poesia és estimar“, un omagiu adus poetului Joan Brossa de la a cărui naștere se sărbătoresc o suta de ani. La Mallorca, a fost primul tău contact cu literatura și cultura catalana sau doar cu oameni de-ai ei și cu peisajul insulei?

A.G.: Acum vreo zece ani l-am văzut la București pe scriitorul catalan Jaume Cabré, care venise să-și lanseze romanul “Vocile lui Pamano“, tradus de Jana Balacciu Matei pentru Editura Meronia. Am făcut un reportaj de la lansare pentru Radio România Cultural. Țin minte că m-a surprins asemănarea dintre catalană și română, mi s-a părut că înțeleg mult din ce povestea Jaume Cabré. Am înțeles destul de mult și în Mallorca, de pildă atunci cînd Biel ne spunea că sîntem cu toții mediteraneeni. Dar, totuși, nu-mi dădeam seama cînd se vorbea catalană și cînd se vorbea spaniolă. Da, a fost prima mea călătorie în Mallorca. Și sper că nu și ultima.

 

XMP: Poezia ta prezentata la Mallorca aparține volumului “Și cuvintele sunt o provincie” (Cartea Românească, 2014), volum pentru care ai primit premiul pentru poezie al revistei “Observator cultural”și mențiunea specială pentru “Cea mai bună carte a anului“ la Gala Industriei de Carte din România. Cartea este ultimul tău volum și un poem al singurătății. Al scriitoarei sau al femeii? Sunt diferite?

A.G.: Da, poate fi considerată și un poem al singurătății această carte. Pentru mine e mai ales o carte despre limbaj, despre puterea și slăbiciunea lui, despre ce poate spune și mai ales despre ce poate ascunde. Dar e și o carte despre un cartier bucureștean de azi, Dristor. Dacă scriitoarea și femeia din carte n-ar fi diferite, nu s-ar mai povesti. Dacă ar fi complet diferite, nu s-ar putea întâlni. Personajul meu se uită mult pe fereastră și descrie ce vede. Am încercat să ocup prin ea un loc la fereastră. Un loc de naratoare.

 

XMP: Poemele poeților participanți au apărut într-o carte-obiect în original și în catalană. Ai perceput asemănări între cele două limbi?

A.G.: Am spus și mai sus că am remarcat asemănări între cele două limbi de cînd am auzit prima oară catalana. Și catalanilor cunoscuți în Mallorca le-am spus că sînt multe asemănări, poate chiar mai multe decît între spaniolă și română. Avem cuvinte comune. De pildă “toți“ se spune la fel și în catalană, dar se scrie “tots“. Însă, din păcate, poemele în catalană nu le înțeleg.

 

XMP: Biel Mesquida, directorul Festivalului, este îndrăgostit de Romania. În ultimii șase ani a mai invitat poeți români precum Ioan Es. Pop, Ruxandra Cesereanu, Ion Mureșan, Marius Chivu… Cum crezi, nu doar ca poeta, ci și ca jurnalistă profesionistă, că se poate contribui la o mai buna cunoaștere între cele două culturi.

A.G.: Așa, prin traduceri și participări la festivaluri, vorbind unii despre alții, publicînd traducerile la edituri și în reviste care să aibă putere de difuzare. Știu că în România cultura catalană are o mare prietenă, doamna Jana Balacciu Matei. Și știu că și literatura română are prieteni catalani de nădejde, unul dintre ei ești chiar tu, Xavier Montoliu Pauli.

foto: ©Maria Muntaner
foto: © Maria Muntaner

XMP: Într-o postare pe FB ai descris emoționantă ta vizita la casa memorială a poetului englez Robert Graves, din satul Deià, unde lucrează o româncă, plecată de 20 de ani din România. Se vede Romania din Mallorca, nu doar de romani?

A.G.: Da, am întîlnit mallorquini care l-au citit și îl iubesc pe Mircea Cărtărescu. Unii dintre ei l-au cunoscut în 2018, cînd i s-a decernat prestigiosul premiu literar Formentor, premiu care i-a adus și mai multă vizibilitate în spațiul de limbă spaniolă, incluzînd aici și America de Sud. Dar și poeta din Africa de Sud, pe care am îndrăgit-o de la primul schimb de cuvinte, Lebogang Mashile, mi-a spus că îl admiră pe Mircea Cărtărescu pentru universul său extrem de puternic, pentru lumea fascinantă pe care a creat-o în cărțile lui.

 

XMP: În 2008 ai publicat romanul Mireasa cu șosete roșii, la Editura Polirom si zece ani mai târziu, în 2018, ai câștigat cu povestirea “Dar dacă“ prima ediție a Premiului Boccace, acordat unei povestiri româneşti de către asociația franceză “Tu connais la nouvelle?“. Proiectele tale literare de viitor țin de proza sau de poezie? Care dintre ele este pentru tine „provincia cea mai dragă”?

A.G.: Lucrez de mult la un text de proză. Între timp am publicat volumul de poezie “Și cuvintele sînt o provincie“ și două povestiri. Dar la mine nu e sau poezie, sau proză. E și, și. Practic metisajul literar, scriu texte creole, în ADN-ul cărora se combină genele mai multor genuri literare. Uneori iese un volum de poezie, alteori un roman, alteori ies povestiri. Nu mi-am propus asta, nu scriu programatic așa, “programul“ e în mine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *