Frica de evacuare

© Magda Bistriceanu Simian
© Magda Bistriceanu Simian

 

MARIA ROZALIA STOICA are 24 de ani. E rromă, activistă de doi ani, iar de aproape 18 ani locuiește în comunitatea de rromi de pe strada Cantonului. Maria speră că într-o zi nu va mai trebui să-i fie frică pentru că vor fi evacuați dintr-un loc sau altul. Vorbește despre această problemă pentru că consideră că locuința trebuie să fie dreptul fiecărei persoane la o viață decentă.

 

Știți ce avem toți în comun? Frica! Frica de a nu-ți pierde locul de muncă, frica de a nu pierde persoane dragi; fiecare dintre noi trăiește cu frica în suflet fie ea mai mare sau mai mica. Dar mie mi-e frică să nu am un acoperiș deasupra capului.

Frica aceea de nu a avea o locuința decentă, acea frică este îngrozitoare te termina psihic, acea frică pe care o ai mereu și mereu din cauza evacuărilor pentru că ajungi să pierzi toată munca ta, și să ajungi s-o iei mereu de la început. Acea frică o simt mereu.

Am trecut prin destul de multe evacuări și, totuși chiar și azi mă sperie cuvântul EVACUARE. Mi-e frica pentru mine, dar acum cel mai frica îmi este ca părinte. Copilul meu încă nu a experimentat această frică, încă nu a văzut cum locuința lui (de fapt, o improvizație ) este pur si simplu dărâmata, iar munca părinților lui pierdută. Asta nu este tot. Zi de zi trăim cu frica discriminărilor, acea frica care îți da impresia ca tu nu valorezi nimic, că tu ești un om inferior o teamă ca aceasta te face sa nu mai ai nici măcar așteptări mari de la viată.

La vârsta pe care azi o are copilul meu eu deja simțeam frica de a nu a avea unde locui, eram deja trecută prin două-trei evacuări. Știam că nu are rost să-mi strâng multe jucări pentru ca la un moment dat noi (eu, mama și sora mea) vom pierde totul. Iar azi, frica mea cea mai mare este ca fiul meu să nu simtă cum e frica de a nu avea un loc unde să locuiești.

Mama mea este o femeie puternică. Atunci când trebuia să fim evacuați, mereu ne spunea că mergem într-un loc mai bun, mai frumos și că nu trebuie să ne fie frică. Spun că mama mea este o femeie puternică. De fapt, mereu spun că am fost crescută de o femeie puternică deoarece femeia aceea își ascundea noapte de noapte lacrimile de fetele ei (patru în acele momente), iar a doua zi era mereu gata să dărâme munții pentru ca nouă să nu ne lipsească strictul necesar din acasă. Ne-a crescut singura, ascunzându-și tot timpul și cele mai mici frici ale ei. Tata a părăsit-o pentru altă femeie. Cu toate astea, femeia aceea m-a învățat că daca nu ți-e frică de ceva (de exemplu de întuneric) atunci aia nu-i viață trăită. Este ceva normal ca fiecăruia dintre noi sa ne fie frică de ceva. Important este să încercam mereu și mereu să supraviețuim cu frică sau…. fără frică.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *