E vorba, cum spuneam, de o revoluție personală / Es tracta, com dic, d’una revolució personal.

interviu realizat de ADINA MOCANU.

@Mireia Vidal-Conte
@Mireia Vidal-Conte

Poeta Mireia Vidal-Conte a acceptat invitația noastră de a ne vorbi despre poezie și despre apariția celei mai recente antologii de poezie Com elles, una antologia de poetes occidentals del segle XX [Ca ele, o antologie de poete occidentale din secolul al XX lea], apărută la Editura Lleonard Muntaner.

Ești o poetă foarte cunoscută în spațiul literar catalan, dar mi-ar plăcea să te prezinți și cititorilor români. Ce înseamnă poezia pentru tine? Cum ai descoperit acest drum?

Mireia Vidal-Conte: Pentru mine, poezia înseamnă o poziție în fața lumii și în fața mea. E să înțeleg și să mă înțeleg; și, la fel, să nu mă intereseze, să mă pierd și să divaghez, să creez, și bineînțeles, e clar, ca o distracție personală. Poezia mi-a ajuns de la imagine, de la nevoia de a sintetiza faptele, gândurile; momentul și fugacitatea lui.

Ai publicat o serie de volume de poezie proprie și amintesc pe cele mai cunoscute Pragari, Orlando natural, 5 cm sau Veces , iar tu vorbești despre acele cărți într-un interviu acordat revistei Núvol, ca „o (r)evoluție a lucrului și limbajului (meu) ca o scriitoare/scriind”. Ne poți vorbi despre această (r)evoluție? E vorba de o contribuție personală la revoluția femeilor ca poete? Ce a însemnat feminismul în creația ta literară?

Mireia Vidal-Conte: Cred că a exista și a trăi în plină „modernitate” presupune să trăiești într-o revoluție cu un sine, mă refer la o autocritică constantă, o schimbare constantă, o adaptare (sau nu) constantă, la singurătate constantă. Trăim constant înconjurați de lucruri și fapte care nu ne plac și fapte și lucruri care trebuie să ne placă pentru că sunt „politically correct”. De aceea, dacă suntem în dezacord, trăim pe o insulă solitară. A noastră. Să supraviețuiești acestui lucru și să încerci s-o faci de o formă mai mult sau mai puțin intactă, eu o văd ca pe un fel de revoluție.

E vorba, cum spuneam, de o revoluție personală. Nu înțeleg expresia „femei poete”, la fel cum nu o înțeleg pe cea de „bărbați poeți” sau pe cea de „femei sculptori” sau „bărbați sculptori” etc. Toți suntem artiști. Poeți, sculptori, arhitecți, pictori… Cum spunea Virginia Woolf, ne vom bucura de opere magne atunci când vom uita că facem artă dintr-un gen determinant. Să trecem odată peste această tendință feminizatoare și feministoidă a tot ceea ce facem! Suntem PERSOANE care creăm. A crea plecând de la sex ne face foarte foarte mici. Nu mă interesează acest punct de vedere al creației. Îl găsesc foarte reductiv și reducționist. Vreau să fiu considerată un „writer”, un scriitor.

Ultima întrebare, după cum vedeți, își răspunde singură: nimic.

Poemele tale exprimă duritatea, oroarea, dezorientarea, cu versuri scurte, dar pline de esență poetică. Care sunt poetele tale preferate? Ce poeți te inspiră? Întreb asta pentru că știu că ești și traducătoare și mă gândeam că traducerile ajută mult la amestecul de viziuni și imagini care te interpelează din ceilalți autori.

Mireia Vidal-Conte: Poeții mei preferați sunt în antologia pe care am publicat-o recent, Com elles, una antologia de poetes occidentals del segle XX [Ca ele, o antologie de poete occidentale din secolul al XX lea]: sunt 39! Mai am alții, care „nu au intrat”, ca Paul Celan, Samuel Beckett, Borges, J. Gelman, J. A. Valente, Pedro Salinas, Oliverio Girondo, Severo Sarduy, Góngora, Jaroslav Seifert, Vladimir Holan, Pessoa, Sorescu… Imposibil să aleg unul.

Acest volum extraordinar pe care îl menționezi mai sus, Com elles. Una antologia de poetes occidentals del segle XX, are o prefață scrisă de Marc Romera și un epilog de Odile Arqué, publicat de Editura Lleonard Muntaner, din Mallorca. Această carte a fost la origini un spectacol poetic și teatral, în care participai ca actriță și recitatoare împreună cu Marc Romera și Odile Arqué, regizat de Sebastià Portell. Cum ți-a venit ideea să pui împreună voci poetice atât de diverse? Care au fost criteriile de selecție ale poemelor? E vorba doar de un aspect subiectiv?

Mireia Vidal-Conte: Nu înțeleg poezia din sertarele locale înțepenite. Poezia, pentru mine, e universală sau nu e. Nu sunt interesată de poezia care începe și se termină în localisme. O voce e universală, tocmai, când poate să înfrunte și să țină piept oricărui poet din jur. Când nu ajunge să fie universală, când vedem că poemele unui poet sau altul „nu rezistă” aceastei probe de foc, suntem puși în fața unei poezii „mici” și, de aceea, pentru cititorii de poezie care caută rigoarea literară, nu merită să se oprească asupra ei. În Com elles (spectacol și carte) încerc să dau „voce” acestor poeți care, pentru mine, au o anvergură universală și care, încă, nu sunt destul de cunoscuți.

În ceea ce privește criteriile unui antologist, întotdeauna sunt subiective, pentru că, tocmai, el le marchează. Sunt cele pe care le comentez în paragraful anterior: angajament literar ridicat, rigoare, scrisul din perspectiva universalității, nu dinspre localism, să nu cadă în anecdote personale care nu interesează pe nimeni, și nici să nu servească genul ca un leitmotiv unic, nici ca slogan militant …

În această antologie apare și o poetă româncă, Letiția Ilea, tradusă de Xavier Montoliu Pauli. Cum percepi creația poetică a unei poete est-europene? Ce-ți place la poezia care vine din est? Există ceva ce consideri special, particular?

Mireia Vidal-Conte: Mă întorc la același răspuns: pentru mine, Letiția e o scriitoare care răspândește universalitate. S-a născut în România, dar asta e doar o anecdotă și un noroc pentru cititorii ei români care se pot bucura de ea în limba ei originală de creație. Ar fi putut fi canadiană, franțuzoaică, catalană, poloneză… Pentru mine e o scriitoare internațională.


 ©Adina Mocanu
În timpul lansării antologiei la Horiginal, Barcelona, 25 februarie 2017.

Ets una poeta molt coneguda a l’espai literari català però m’agradaria que et presentessis per a les lectores i els lectors romanesos. Què significa la poesia per a tu? Com has descobert aquest camí?

Mireia Vidal-Conte: La poesia per a mi és una posició davant del món i davant de mi mateixa. És entendre i entendre’m; i també desentendre’m, perdre’m i divagar. I crear, també, és clar, com a divertiment personal. La poesia em va arribar des de la imatge, des del voler sintetitzar fets, reflexions; l’instant i la seva fugacitat.

Has publicat una sèrie de volums de poesia pròpia i esmentaré els més coneguts Pragari, Orlando natural, 5 cm o Veces i parles d’aquests llibres en una entrevista a la revista Núvol, com “a (r)evolució de la meva feina i del (meu) llenguatge com a escriptora/escrivent”. Ens podries parlar sobre aquesta (r)evolució? Es tracta d’una aportació personal a una revolució de les dones com a poetes? Què ha significat el feminisme en la teva creació literària?

Mireia Vidal-Conte: Crec que ser i viure en plena ”modernitat” suposa viure en revolució amb un mateix, em refereixo a l’autocrítica constant, el canvi constant, l’adaptació (o no) constant, la soledat constant. Vivim constantment envoltats de coses i fets que no ens agraden i fets i coses que ens han d’agradar perquè és el „políticament correcte”. Per tant, si dissentim, vivim en una illa solitària. La nostra. Sobreviure a això i mirar de sortir-ne més o menys il·lès ja ho considero una mena de revolució.

Es tracta, com dic, d’una revolució personal. No entenc l’expressió de „dones poetes”, com no entenc la d’ „homes poetes”, o la de „dones escultores” o bé „homes escultors, etc”. Tots som artistes. Poetes, escultors, arquitectes, pintors… Com deia Virginia Woolf, gaudirem d’obres magnes quan ens oblidem que fem art des d’un gènere determinat. ¡¡Superem ja aquesta tendència feminitzadora i feministoide de tot el que fem!! Som PERSONES que creem. Crear des del sexe ens fa molt molt petits. No m’interessa aquest punt de vista de la creació. El trobo reductiu i reductor. Vull ser considerada un „writer”, un escriptor.

La darrera pregunta, com veieu, es contesta sola: res

Els teus poemes expressen la duresa, l’horror, la desorientació, amb versos curts, però plens d’essència poètica. Quines són les teves poetes preferides? Quins poetes t’inspiren? Pregunto això perquè sé que ets també traductora i pensava que les traduccions ajuden molt a barrejar visions i imatges que t’interpel·len d’altr@s autor@s.

Mireia Vidal-Conte: Els meus poetes preferits estan a l’antologia que recentment he publicat, Com elles, una antologia de poetes occidentals del segle XX: n’hi ha 39! També n’hi ha d’altres „que no m’hi han cabut”, com Paul Celan, Samuel Beckett, Borges, J. Gelman, J. A. Valente, Pedro Salinas, Oliverio Girondo, Severo Sarduy, Góngora, Jaroslav Seifert, Vladimir Holan, Pessoa, Sorescu,… Impossible triar-ne un.

Acabes d’editar un volum extraordinari Com elles. Una antologia de poetes occidentals del segle XX amb un pròleg de Marc Romera i un epíleg d’Odile Arqué, publicat per Lleonard Muntaner Editor, de Mallorca. Però aquest volum ha estat, als orígens, un espectacle poètic i teatral on participaves com actriu recitadora al costat de Marc Romera i d’Odile Arqué sota la direcció de Sebastià Portell. Com va sorgir aquesta idea de posar juntes les veus poètiques tan diverses? Quins han estat els teus criteris de selecció dels poemes o es tracta nomes d’un criteri subjectiu.

Mireia Vidal-Conte: No entenc la poesia des de calaixets locals estancats. Per a mi, la poesia és universal, o no és. No té cap interès, per mi, la poesia que comença i acaba en localismes. Una veu és universal, precisament, quan pot encarar-se i mantenir el tipus amb qualsevol poeta d’arreu. Quan no arriba a ser universal, quan veiem que els poemes de tal o tal altre poeta „no aguanten” aquesta prova de foc, ens trobem davant d’una poesia „petita” i, per tant, pels lectors de poesia, per qui busca el rigor literari, no val la pena aturar-s’hi. A Com elles (espectacle i llibre) intento donar „veu” a aquests poetes que per mi tenen abast universal i que, sovint, no són massa coneguts.

Pel que fa als criteris d’un antologador, sempre són subjectius perquè, precisament, els marca ell. Són els que comento en el paràgraf anterior: alt compromís literari, rigor, escriure des de la universalitat, no des del localisme, no caure en l’anecdotari personal que no interessa a ningú, tampoc fer servir el gènere com a únic leit motiv, ni en l’eslògan militant…

En aquesta antologia també apareix una poeta romanesa, Letiția Ilea, traduïda per Xavier Montoliu Com perceps la creació poètica d’una escriptora est-europea? Què és el que t’agrada més de la poesia que ve de l’est? O alguna cosa que consideris molt peculiar?

Mireia Vidal-Conte: Torno a contestar el mateix: per mi Letitia Ilea és una escriptora que desprèn universalitat. Va nèixer a Romania, però això és pura anècdota i una sort pels seus lectors romanesos, que la poden gaudir en la seva llengua original de creació. Podria haver estat canadenca, francesa, catalana, polonesa… Per mi és una esctiptora internacional.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *